„Masa Umbrelor” – Ionel Teodoreanu

Suntem în februarie. E declinul iernii. În multe case, suflarea abureşte în aşa măsură, cu atâta vizibilitate, încât ai spune că oamenii acestui timp fumează aer.

Hrana (cea strictă) devine din ce în ce mai paradoxală: în loc s-o mâncăm (noi pe ea), ne mănâncă (ea pe noi).

Impozitele ne troienesc „cu drag”, cum spune Eminescu: despre aduceri aminte.

De atâta belşug (de probleme) fruntea omului e încordată. Trecătorul întâlnit pe străzi (cu excepţia Căii Victoria, care e vitrina paşilor pierduţi), aleargă după nevoi împins de griji, pirpiriu îmbrăcat, fără galoşi, prin gripele sfârşitului de iarnă, acum când aspirina (autentică) a devenit numele unui dor (farmaceutic).

Şi totuşi, odată cu apropierea lunii martie, iată că pe toate străzile, oricât de mărginaşe, răsar din loc în loc, cu miniaturi de hamuri mătăsos alb-roşii, ca pentru o caleaşcă trasă de cărăbuşi, pieptarele de lemn sau de carton cu mărţişoare naiv zodiace, glumeţ zoologice, dând ochiului înviorat ca un acord de abţibilduri.

Dar pe cine aşteaptă aceşti coropcari ai absurdului? Cine oare să mai cumpere astfel de fleacuri şi nimicuri (scumpe) când viaţa e atât de grea?

Uitaţi-vă, oameni!

Uitaţi-vă, Îngeri!

E un student care poartă încă iarna pe mâinile fără mănuşi. Paltonul e un fel de ceaţă de palton, gata să se destrame; pantofii abia îşi mai aduc aminte că au fost. Iată-l: vine. Lângă un debit de tutun încetineşte pasul. Adulmecă. Oftează. Trece mai departe. Face popas lângă un coş cu covrigi. Prizează mirosul şi ridică din umeri. Şi iar porneşte. Dar la taraba cu mărţişoare se opreşte de-a binelea. Se uită, alege, întreabă, îşi scotoceşte buzunarele şi cumpără. Pentru aceea care… Aleluia! Aleluia! Aleluia!

Cel care vine acum e un fochist cu haină de negreaţă lucie şi mâinile ca lămpile care filează. Vine greu, cărbuniu, de la nesomn de locomotivă spre bârlogul odihnei. Va trece oare? Ci iată-l că vede întâmpinarea cu mărţişoare. Se opreşte, alege, şi nu ia cu mâna (neagră) delicata minune a văzului; cere să i-o învelească în hârtie şi să i-o puie ca pe-o nafură în buzunarul de la piept: din dreptul inimii. Pleacă zâmbind, cu aur în cărbune, căci duce acasă un mărţişor. Şi porţile raiului s-ar deschide singure în calea lui. Apoi vin şi alţii…

Fluviul vieţii se opreşte o clipă, înstelându-şi unda cenuşie.

Cumpăraţi mărţişoare toţi cei care aveţi femei şi copii.

Şi cine n-are?

Căci altminteri aţi fi siniştri, o! fraţii mei dragi.

Ionel Teodoreanu   „Masa Umbrelor”

12 thoughts on “„Masa Umbrelor” – Ionel Teodoreanu

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s